La noi, speranţa moare prima

Sunt încă persoane care îndrăznesc să pronunţe expresia "primăvară europeană" atunci când vine vorba de echipele româneşti din Europa League. Desigur, suntem o naţie soră cu boemia şi frate cu inconştientul. Avem mereu speranţe, dar la noi ele mor primele. Din primele meciuri, din primele puncte, din primele vise.

Steaua a pierdut cu 5-0. Sigur, istoria ne joacă încă o dată feste. Recordurile negative le batem mai repede decât bate Bolt suta de metri. C-aşa suntem noi rapizi. Cum pierdem, aşa mergem la calcule. Dacă ăia pierd cu ăia, iar ăilalţi fac egal, atunci ăia sunt mai slabi ca noi. Asta e regia noastră, indiferent de domeniu sau nivel. C-aşa suntem noi strategi.

Steaua, pe lista de transplant: CAUTĂ O INIMĂ!

Nu trebuie decât să păşească pe gazon, iar stadionul freamătă. Dă naştere unei multitudini de sentimente în rândul oamenilor care îşi identifică echipa favorită prin numele său. Păşeşte pe iarbă şi salută publicul. Atmosfera se încinge şi mai mult.

 O căldură năucitoare cuprinde un întreg stadion doar atunci când două palme ridicate deasupra capului sunt destinate lor. Sunt pline de mulţumire, de dăruire, de respect, de motivare. Emană spiritul de învingător specific echipei şi înrădăcinează speranţe şi încredere în rândul fiecărui suflet din tribună.

Maccabi-Steaua 5-0: Analiza incompetenţei

Steaua lui Ilie Stan a fost măcelărită la Haifa. Cele cinci goluri au intrat precum cuţitele in inima roş-albaştrilor, curmând orice speranţă europeană în acest sezon. Despre cum s-a pierdut acest joc încă din secunda întâi vorbim pe larg în cele ce urmează.

4-2-4, sinuciderea lui Stan

Ilie Stan a crezut că a juca ofensiv înseamnă a-ţi arunca toţi atacanţii din primul minut în echipă. FALS şi FATAL. Mai ales când oamenii pe care îi alegi să aducă superioritatea pe benzi n-au nimic în comun cu fişa postului, iar atacanţii disponibili nu sunt la nivelul în care îţi pot decide o partidă printr-o individualitate.

Latovlevici, singura notă de trecere din apărare

Încrederea pentru Zapata, mâna lui Dorinel

Antrenorul Stelei, Dorinel Munteanu, pare mai hotărât ca niciodată să-i acorde credit portarului Robinson "Rufay" Zapata, în ciuda faptului că fotbalistul a comis mai multe erori în această ediţie de campionat.

Lăsând la o parte decizia, oarecum normală, luată de Dorinel, şansa acordată lui Zapata pare să fie ultima pe care "Munti" i-o va mai acorda columbianului. De ce? Pentru că la instalarea pe banca Stelei, Dorinel a declarat că le va da tuturor o şansă. Da, veţi spune că aşa spun toţi tehnicieni, dar diferenţa este că Munteanu a şi pus în practică ceea ce a declarat.

L-a titularizat pe Kapetanos într-o partidă extrem de importanta, derbyul cu Dinamo, şi a avut mână bună, l-a introdus pe Tiago în bătălia decisivă cu Lyon şi s-a dovedit a fi din nou inspirat. Ne-a arătat o altă faţă a unor jucători care se bucurau, poate, atunci când prindeau lotul cu Lăcătuş. Kapetanos, cel acuzat că se loveşte mingea ca de colţul mesei, este acum atacantul pe care Dorinel se bazează cel mai mult. Nu, asta nu reiese din faptul că-l titularizează. A şi spus-o clar şi răspicat.

Revenind la Zapata, tehnicianul Stelei a punctat că, deşi portarul a avut evoluţii oscilante în acest sezon, nu se pune problema aducerii unui alt goalkeeper, chiar dacă varianta Tătăruşanu pare mai aproape decât oricând. De ce am spus mai sus că Zapata ar trebui să profite? Pentru că sunt convins că dacă va greşi din nou va lua loc pe banca de rezerve. Pentru că sunt şi mai sigur că, în cazul unei noi gafe care va avea rezultate pe tabela de marcaj, în iarnă se va renunţa la serviciile sale. Corect! Nu aşa se procedează! Sezonul trecut este martor la cele spuse de mine! Calificarea în Liga Campionilor, competiţie în care portarul a greşit ultima dată, i se datorează în mare parte.

Dar în România ce e bun se uită repede, iar lucrurile negative se scot imediat în faţă. Vă mai aduceţi aminte de Carlos? Da, portarula cela cu un look ce atrăgea priviri. A greşit, dar a apărat în meciul când Steaua chiar avea nevoie. A avut intervenţia care a facut-o pe Steaua să simtă gustul Ligii. A greşit apoi cu Lyonul. Ce asemănare. Acelaşi lucru l-a făcut şi Zapata. Vom vedea dacă ambii vor avea aceeaşi soartă. Diferenţa este că pe bancă se află Dorinel, care, nu că l-aş simpatiza prea tare, a adus un alt aer. Nu ştim cât de curat sau cât de poluat, dar cert este că e altul. :) .

La mulţi ani, Gică Popescu! 41 de ani în slujba fotbalului

Acum 41 de ani, la Calafat, se năştea unul dintre cei mai mari fotbalişti români din toate timpurile. A jucat în peste 450 de meciuri la nivel înalt şi a bifat 115 selecţii în tricoul echipei naţionale. Coechipierii îi spuneau „Baciul”, dar Gică Popescu este numele care impune respectul în lumea sportului rege.

Şi-a început cariera de fotbalist în oraşul natal, la Dunărea Calafat. Antrenorul Nicolae Zamfir a văzut un mare talent în tânărul fotbalist şi pe 9 iunie 1985, la 18 ani, a debutat în echipa mare a Universităţii Craiova. După cinci sezoane petrecute în Bănie, exceptând perioada de un retur petrecută la Steaua, Popescu a părăsit campionatul românesc în anul 1990. Timp de patru sezoane a făcut parte din echipa celor de la PSV Eindhoven, câştigând de două ori titlul de campion.

A mers apoi la Tottenham, dar aventura în Anglia nu a durat decât câteva luni, deoarece Barcelona a făcut o ofertă de nerefuzat, iar „Baciul” a semnat cu catalanii în 1995. În ultimul sezon petrecut la Barca (1997), românul a cucerit Cupa Cupelor şi Cupa Spaniei.

A urmat perioada petrecută la Galatasaray, care a reprezentat şi vârful carierei lui Popescu din punct de vedere al trofeelor câştigate. Cupa UEFA şi Supercupa Europei în anul 2000, adunându-se aici şi cele trei titluri de campion al Turciei şi două cupe.

Finalul carierei a fost unul mai modest, din păcate, Gică evoluând pentru echipe ca Lecce, Dinamo şi Hannover, dar evoluţiile sale magistrale din centrul defensivei nu vor putea fi umbrite niciodată. A participat cu naţionala României la trei Campionate Mondiale (1990, 1994, 1998) şi la două Europene (1996 şi 2000). După închieirea carierei de jucător, Gică Popescu nu a abandonat sportul pentru care a oferit atâtea, devenind impresar, investind într-o şcoală de fotbal ce-i poartă numele şi candidând pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal. Din păcate, uşile ţării al cărei nume l-a purtat în lumea bună a fotbalului mondial nu s-au deschis la momentul respectiv, iar „Baciul” a fost învins la alegerile pentru conducerea Federaţiei.

A refuzat să intre în jocurile altora şi nu s-a mai implicat în activităţile propuse de cei care-l devansaseră. S-a implicat tot mai mult în afacerile proprii, investind în proiectele sportive pe care le consideră de viitor. Nu doreşte să mai participe la alegerile ce vor urma la Casa Fotbalului, dar lasă totuşi o portiţă deschisă. Aceeaşi pe care nu o închide nici în cazul revenirii la echipa ce l-a aruncat în fotbalul mare, Universitatea Craiova.

Acum, la 41 de ani, Gică Popescu se consideră mai tânăr decât o arată vârsta şi priveşte cu mândrie la tot ceea ce a realizat până în prezent: o carieră excepţională şi o familie minunată. La multi ani, „Baciule”!

sursă: ANTENA3/SPORT

Domenech, astrologul arogant de la cârma Cocoşului Galic

Pe 12 iulie 2004, Federaţia Franceză de Fotbal a surprins toată suflarea sportului rege, numindu-l pe Raymond Domenech pe banca tehnică a echipei naţionale. După dezamăgirea eliminării de la Euro 2004, Jacques Santini a fost îndepărtat din postura de principal, iar albaştrii au ales să meargă pe mâna celui care antrenase până atunci viitorul francezilor, naţionala de tineret.

Trei trofee în toată cariera

Născut pe 24 ianuarie 1952, Domenech a evoluat ca fotbalist la cluburi precum Olympique Lyon, Girondins de Bordeaux, PSG sau Strasbourg. A ridicat de două ori Cupa Franţei deasupra capului, cu Lyon şi Bordeaux, reuşind doar o singură dată să câştige campionatul, în anul 1979, pe vremea când juca pentru Strasbourg. Domenech nu a reuşit să evolueze prea mult pentru naţionala pe care o antrenează în prezent, ascultând de doar opt ori Marseillaise din postura de jucător.
Cunoscut drept o persoană care iubeşte fotbalul, imediat după retragerea din activitatea de fotbalist, francezul s-a apucat de antrenorat, debutând ca tehnician în 1985 la FC Mulhouse. Apoi, a ajuns pe banca Lyonului, aflată atunci (1988) în eşalonul secund. A promovat în primul sezon şi a părăsit gruparea în 1993, fără reuşite notabile. Cariera sa de antrenor a continuat la naţionala de tineret a Franţei, cu care a reuşit clasarea pe locul al doilea la Campionatul European U21 din 2002. Aceasta fiind şi cea mai mare realizare ca antrenor de până atunci.

Arogantul de pe banca Franţei

A devenit selecţionerul primei reprezentative a „cocoşilor” în anul 2004 şi a atins cea mai mare performanţă a sa la Campionatul Mondial din Germania, în 2006, atunci când francezii au pierdut finala contra italienilor la loviturile de departajare. Jocul lui Henry, Ribery şi compania sub comanda lui Domenech nu a încântat privirile francezilor, convocările şi partidele în care echipa a evoluat slab fiind aspru criticate.
Atacurile nu l-au mişcat în niciun fel, reuşind de fiecare dată să se salveze în ultimul moment de la demitere. Încrederea de care se bucură din partea conducătorilor fotbalului francez l-a făcut să adopte o atitudine uşor arogantă în dialogurile cu presa sau cu aceia care îl criticau. A intrat în conflict şi cu jucătorii pe care i-a lăsat acasă la unele partide ale cocoşilor, Pires sau Ribery fiind cele mai bune exemple în acest caz.

Huiduielile, plăcerea lui cea mare

Un lucru neştiut despre Domenech este acela că, în anii în care juca pentru Lyon, din dorinţa de a atingele punctele limită ale aspectelor psihologice ale fotbalului, s-a antrenat separat de restul colegilor, chiar în faţa galeriei adverse, iubind să audă huiduielile fanilor. „Când jucam pentru Lyon, într-un derby cu Saint-Etienne, îmi placea să mă încălzesc singur lângă suporterii adversarilor care mă huiduiau. M-am apropiat de ei şi au început să mă huiduiască şi mai tare. Aveam nevoie de aşa ceva”, a spus Domenech la momentul potrivit, fapt care acum alimentează purtarea nonconformistă a antrenorului.
După Euro 2008, competiţie la care Franţa a ieşit pe uşa din spate, cu capul plecat, selecţionerul a driblat demisia şi a ales să meargă să îşi pună pirostriile cu aleasa sa. Ignoranţa sa, care aduce uneori cu comportamentul portughezului Mourinho, îi exasperează pe mulţi, dar Domenech nu are timp pentru a privi în rândul contestatarilor săi şi îşi vede liniştit de treabă în continuare. În ultima perioadă e contestat şi fluierat şi când echipa câştigă, dar dacă ne luam după cele declarate, criticile sunt recunoştinţă pentru acesta.

Îmbină astrele cu fotbalul

Este pasionat de teatru şi de astrologie, iar modul său de viaţă aduce cu rolurile personajelor ingrate care-şi văd de viaţă după mişscările planetelor. Superstiţiile sale duc până la neconvocarea jucătorilor ce fac parte din zodia scorpionului. Antipatia pe care şi-a atras-o din partea multora nu pare să-l mişte pe Domenech şi dacă nici măcar când Franţa se face de râs el nu renunţă, ce se va întâmpla oare când echipa va merge ca pe roate? Astrele probabil i-au dat deja răspunsul lui Domenech.

sursă text: Antena3/Sport

Fotbalul, spectacolul sportiv

Adună milioane de spectatori. Uneşte destine, caută performanţa, stârneşte emoţii. Naşte idoli, formeză spiritul de echipă, imprimă dorinţa de a fi cel mai bun. Împins la extrem, poate deveni un mod de viaţă.

Nu toţi vedem fotbalul la fel. Mulţi sunt de partea afirmaţiilor de mai sus, dar poate tot atâţia sunt şi împotriva lor. Spectacolelor tribunelor face deliciul, iar vibraţiile emanate pe fiecare stadion reuşesc să-i atingă şi pe aceia care nu au nimic în comun cu fotbalul.

Mulţi nu înţeleg de ce 22 de oameni în toată firea aleargă timp de 90 de minute, uneori chiar 120, după o minge si se chinuie să introducă acel balon puţin mai greu într-o poartă, păzită straşnic de un "bodyguard". Unii habar n-au ce-i acela offside-ul sau de ce la două cartonaşe galbene vezi un al treilea, roşu, şi mai părăseşti si terenul pe deasupra. Toţi însă putem citi pe chipul fiecărui fotbalist, în timpul alergatului acestuia pe acel dreptunghi verde, dăruire, plăcere, devotament. De fapt, da!, aşa se poate explica cel mai bine. Ei aleargă, şi au alergat toată viaţa, pentru a fi cei mai buni şi pentru a-şi urma visul.

Doreşte fair-play, dar uneori oferă opusul. Caută globalizarea, dar nu poate de fiecare dată să oprească mintea murdară a celor care judecă după culoarea pielii. Fotbalul nu reuşeşte întotdeauna să realizeze tot ce-şi doreşte. Stadioanele devin de multe ori, din păcate, adevarate scene de luptă. Spectatori, jucători, oficiali confundă sportul cu afacerea, implică nervii în spaţiul în care n-au ce căuta şi-şi folosesc energiile în scopuri josnice.

În anul 2001 FIFA a făcut public faptul că peste 240 de milioane de oameni joacă fotbal regulat, iar aproximativ 200 de ţări gustă pe deplin frumuseţea sportului rege. Practicat la începuturi în şcoli şi colegii şi fiind supus pe parcursul mai multor ani anumitor modificări, fotbalul a devenit, treptat, unul dintre cele mai iubite jocuri de pe planetă. Spiritul de competiţie a fost creat oficial în anul 1888, atunci când în Anglia s-a creat prima ligă, cu 12 echipe.

Creat ca un sport de echipă, jocul cu mingea rotundă a ajuns în zilele noastre să fie o afacere pentru anumiţi oameni de afacere. Indiferent de sumele de bani care se învârt în jurul acestui sport, făcând abstracţie de toate influenţele negative suportate de jocul în sine în ultima perioadă, stadioanele de fotbal vor rămâne în continuare locul unde mii de oameni îşi vor da întâlnire pentru a lua parte la un spectacol adevărat.

Editorial/ Imprevizibilii

2 mai 1998 - Universitatea primeşte pe teren propriu vizita Rapidului în meciul care avea să decidă campioana sezonului 1997/1998. Oltenii aveau asigurată, în cazul în care giuleştenii câştigau partida şi implicit campionatul, calificarea în Cupa UEFA datorită ajungerii ultimei faze a Cupei României.

Conduşi de primul antrenor străin care a antrenat în România, Alesanco, leii alb-albaştri au ales să nu păcălească fotbalul şi să decidă pe teren confruntarea cu Rapid. S-a terminat 2-2. Craiova a pierdut Cupa Uefa, Rapidul a ratat titlul, ajuns în acel an în Ghencea, dar jucătorii Universităţii au câştigat respectul tuturor pentru sacrificarea propriilor interese în detrimentul spiritului fotbalului.

Imposibilitatea de a efectua vreun transfer înaintea începerii noului sezon i-a obligat pe şefii clubului din Bănie să mute centrul de interes în propria ogradă. Ochiul fin a lui Balaci, dorinţa de a schimba ceva a lui Mititelu şi sistemul italianului Napoli au redat bucuria jocului la Craiova. Copiii care până acum jucau în campionatele de juniori au ajuns, dintr-o dată, să evolueze pe prima scenă. Şi nu în orice fel. Numele echipei a căror culori le poartă obligă, iar tinerii fotbalişti nu au trădat aşteptările. Având modelul între ei, în persoana minunii blonde-Balaci, şi visând la performanţele reuşite de Ştiinţa pe vremuri, micii "lei" au reuşit să readucă la viaţă Oltenia. Au debutat perfect cu Iaşiul, dar au fost readuşi cu picioarele pe pământ de Bistriţa. Au câştigat contra Farului şi au pus umărul la debarcarea lui Andone cu egalul de pe terenul campioanei CFR.

23 august 2008 - La Craiova venea echipa momentului, Oţelul. Pe primul loc în clasament şi cu un Paraschiv de zile mari, gălăţenii nu concepeau altceva decât victoria în meciul cu Universitatea. Socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea de pe teren, iar atuurile cu care Grigoraş şi ai săi câştigaseră până atunci au fost anulate excelent de puştii olteni. 1-0 şi jucătorii de la malul Dunării pierd prima treaptă a clasamentului în disputa cu craiovenii. Urmau şi alţii...

Derbyul cu Dinamo nu mai părea unul încheiat de la cabine, aşa cum a fost în ultimii ani, iar Mititelu era convins că leii vor ieşi învingători din "Groapă". Lipsa maturităţii, şi în dese rânduri a curajului, îi face pe elevii lui Napoli să părăsească Bucureştiul învinşi şi să mai aştepte cel puţin un an o victorie în Ştefan cel Mare. Craiova nu-şi revine din şoc şi încasează trei goluri pe teren propriu de la Timişoara. Rezultatele îngrijorau Bănia, dar jocul în sine le dădea speranţe fanilor. Aşteptarea le era răsplătită cu vârf şi îndesat...

22 septembrie 2008 - Craiovenii sosesc la liderul Urziceni după două eşecuri. 0-1 cu rivala Dinamo şi o înfrângere dureroasă, pe propriul stadion, 1-3 cu Poli Timişoara. Puştilor lui Nicolo Napoli nu li se dădeau prea multe şanse în faţa ehipei care a ţinut în şah Hamburgul, în Uefa, şi care era liderul la zi al Ligii 1. Echilibrul nu este cuvântul care să definească trupa nebună formată de Universitatea, iar oltenii reuşesc să schimbe încă o dată liderul. La 10 ani distanţă de la deciderea campioanei, Craiova modifică din nou ierarhia superioară. Nu într-un mod decisiv, dar atât cât să conteze în economia desfăşurării competiţiei.

Cu numele lui Bornescu şi Costea în prin-planul noii generaţii, Craiova continuă să surprindă într-un mod plăcut lumea fotbalului românesc. Spectacolul este motivul pentru care lumea vine la stadioane, iar fotbaliştii lui Napoli au înţeles perfect acest lucru. Însă alb-albaştrii mai au o singură problemă. Trebuie să lupte cu propria imprevizibilitate. Dar ce farmec ar mai avea fotbalul previzibil, al cărui rezultat îl ştii de la început ?

Editorial/ Mulţumiţi-i şi lui Andone

... dar nu formal! Recunoscând din start şi meritele lui Trombetta, considerăm că trebuie să ne aducem aminte de antrenorul cu care a luat naştere echipa care a captat acum atenţia tuturor, prin victoria împotriva vice-campioanei Italiei.

Liga secundă, Intertoto, Eventul... iar acum .. Roma

Dominaţia bucureşteană era punctul în care se opreau investitorii din provincie. Ideea că din capitală se dă ora exactă nu le dădea curajul celorlalţi să spere, dar în urmă cu şase ani, la Cluj, se discutau ultimele amănunte ale măreţului plan cu bătaie europeană. Încălzirea a făcut-o, în Intertoto, Dorinel Munteanu. Munca i-a fost continuată de Bergodi, pentru ca apoi şefii clujeni să îl aleagă pe Ioan Andone pentru atacul final. Avioanele cu străini aterizează la Cluj tot mai mult în ultimul timp, dar mentalitatea românească nu ne lasă să credem în ei. „Fălcosul" a crezut şi a continuat să mizeze pe mâna portughezilor sau a sud-americanilor.

Câştigarea campionatului în anul în care echipa de pe primul loc mergea direct în Grupele Ligii era principalul obiectiv al clujenilor. L-au îndeplinit, câştigând pe deasupra şi Cupa României. Planul mergea ca pe roate şi nimic nu anunţa demiterea din funcţie a lui Andone după numai şase etape de campionat. Şoc. Atât la echipă cât şi în rândul celor care credeau că la Cluj oficialii se ghidează după principii europene.

Este instalat Trombetta, iar italianul are misiunea ingrată de a câştiga la Bistriţa şi de a nu se face de râs la Roma. Le-a reuşit pe amândouă, dar meritele pe care le culege acum sunt primite pe spatele fostului tehnician al CFR-ului.

Andone a scris istoria la Cluj, dar Trombetta rămâne singurul antrenor, de la începuturile echipei, care a evoluat în Liga Campionilor şi care a câştigat pe Olimpico. Trist... pentru Andone, dar mândrie pentru omul cu banii de la CFR. A luat din nou decizia corectă şi nu s-a dezis de la obiectivele sale chiar dacă a călcat pe "cadavre". E şi asta o modalitate de a ajunge sus. Numai că englezii de la Manchester United l-au răbdat pe Alex Ferguson ani la rând şi l-au iertat pentru fiecare trofeu ratat. De ce ? Pentru ca mai apoi Ferguson să devină Sir, iar Manchester să devină una dintre cele mai mari grupări din fotbalul mondial.

Mulţumiţi-i şi lui Ando pentru faptul că a avut "ochi" să-i aducă pe Culio, Dubarbier sau Kone. Să-i fiţi recunoscători tot lui pentru faptul că Trică a reînviat din anonimatul bulgar, ajungând acum să paseze în stil de mare campion. Plecaţi-vă în faţa lui Andone pentru tot ce înseamnă echipa CFR, aşa cum şi el v-a mulţumit pentru banii investiţi. Mulţumiţi-i şi lui Andone pentru că acum Totti, Cicinho şi Spaletti au coşmaruri cfr-iste.

Mulţumiţi-i şi lui pentru că acum sunteţi mulţumiţi!

Timişoara, la 6 puncte în spatele lui Zambon

Cu atât e mai grea înfrângerea pentru timişoreni ţinând cont de faptul ca un italian reuşeşte să târască prin tribunalele sportive şi, culmea!, să mai şi câştige un proces împotriva unul club român.

Evident reacţiile şefului Marian Iancu nu au întârziat să apară şi, astfel, ceea ce părea o seară liniştită se transformă într-una extrem de agitată. Mai încinsă va fi însă ziua de mâine pentru ca domnul Iancu a declarat că în cazul în care FRF-ul pune în aplicare decizia FIFA, ceea ce o să şi facă :(, grupul BKP se va retrage din conducerea clubului FC Timişoara.

Aş tinde să cred că în ciuda victoriei lui Zambon în faţa Timişoarei, România a suferit o înfrangere uriaşă prin acţiunile luate asupra clubului timişorean.

Din dorinţa de a avea o telenovelă

Sosiţi în Liga lui Mitică purtând un uşor aer nobil, şefii de la Cluj au intrat în nămolul cu care se împroaşcau de atâta timp, "mai vechii" confruntărilor pentru ciolan.

Ceferişti din măduva oaselor, fraţii clujeni n-au vrut să fie mai prejos decât tabăra vişinie din Bucureşti. Astfel, după telenovela "Vreau mărirea, uită fericirea!", ce l-a avut în rolul celui care cere pe Dani Coman şi în al celui care nu dă pe Fathi Taher, platourile de filmare s-au mutat la Cluj, acolo unde, de câteva zile, se "toarnă" o regie care tinde să ţină capul de afiş al grilei de toamnă.

Încercând a ne explica, atentie! cu spirit "etic" repetat şi subliniat, actorul cu "caşcavalul" de la Cluj, Arpad Paszkany, ne cântă la Trom(b)petă. Dacă în primul an a păcălit audienţa şi l-am crezut când striga "Schimbare!", Arpi nu ar mai păcăli-o acum nici pe Mamaia, al cărei auz fin ar simţi într-o secundă ca hitul la Trom(b)petă este doar unul ce se va menţine number one doar cateva etape.

La cotitură, în cazul unei "note" greşite, şefii campioanei ne anunţă că stau mai marii artişti ai fotbalului european. Măi să fie! Care va să zică, domnilor Paszkany şi Mureşan, să-nţelegem că "pianiştii" se îngrămădesc la poarta stadionului, dar "etic" aţi ales o "trompetă" cunoscătoare doar a câtorva note din partitură?

În ritmul muzicii impuse de dumneavoastra - departe de imnul Ligii Campionilor - vrem să vă spunem că prin "melodia" aleasă nu faceţi decăt să deschideţi portativul fără cheia Sol, daca ne-nţelegeţi.

Lăsând muzica deoparte, (poate vor să se mai odihnească vecinii) noi, cei care am mai văzut undeva acest film, ce-i drept cu alţi protagonişti (vezi Steaua de anul trecut: Hagi, Pedrazzini), aşteptăm totuşi ca într-un final să ne aduceţi "actorul principal". Cunoaştem: ÎN CASCADORII, ACTORII AU ÎNTOTDEAUNA DUBLURI, IAR MESERIA DE ANTRENOR ESTE O CASCADORIE ÎN SINE, NU-I ASA? "Etic" vorbind...

Romania acasa, Italia in sferturi

Romania-Olanda 0-2
Italia-Franta 2-0

Oare ce ar mai putea fi de zis dupa ce am vazut in aceasta seara ? Poate doar ca atunci cand apararea nationalei nu functioneaza perfect nu avem nicio sansa sa scoatem puncte. Asta este adevarul, dar partea cea mai dureroasa a acestui esec este faptul ca meciul foarte bun pe care l-am facut cu Italia se pare ca a fost doar o intamplare.. :(

Acum, la cald, e dificil sa reusim sa vorbim despre modul dezastruos in care Romania a evoluat. In seara asta n-am putut mai mult, iar tricolorii ne-au demonstrat ca daca anumite piese din sistemul lui Piturca nu evolueaza din diferite motive, nu avem inlocuitori pe masura. Absentele lui Goian si Radoi s-au simtit foarte mult in jocul din aceasta seara.

Romania-Olanda 0-0 / Italia-Franta 1-0 - La pauza, italienii sunt in sferturi

Romania se afla la egalitate, 0-0, dupa primele 45 de minute cu Olanda intr-un meci lipsit de ritm, in care miza pentru jucatorii nostri este una uriasa.

De partea celalata, lucrurile merg cum nu se poate mai bine pentru italieni. Acestia conduc cu 1-0 dupa reusita lui Pirlo din lovitura de pedeapsa, francezii evoluand cu un om mai putin, dar si fara Ribery care s-a accidentat si a fost inclocuit cu Nasri.

Revenind la meciul nationalei noastre pot spune ca este primul de la acest turneu final in care vad brese in defensiva noastra. Intre Contra si Tamas a aparut un spatiu destul de mare de care a profitat Robben, dar mingea trimisa de jucatorul lui Real Madrid a trecut la o palma de poarta lui Lobont. Intre Rat si Ghionea este o problema pe care Piturca trebuie sa o repare la cabina pentru ca spatiul lasat intre cei doi fundasi romani le-a permis olandezilor sa aiba o ocazie importanta.

Romania scartaie si in atac. Lipsa lui Daniel Niculae se resimte, iar dupa primele 45 de minute nu inteleg inlocuirea sa din primul 11, motivatia plauzibila fiind doar, probabil, de ordin fizic.

Sa speram ca la final de meci, atunci cand scorul afisat pe tabela este cel mai important sa fim nevoiti sa scriem o altfel de cronica.

Hai Romania!!!

" Momentul de rascruce "

Astazi a sosit momentul ca generatia actuala sa dispute meciul care ar putea scrie o istorie frumoasa si neasteptata. Jucatorii nationalei se afla acum la rascrucea dintre drumul calificarii in sferturi si drumul revenirii acasa.

Calificarea in sferturi dintr-o grupa in care au luat parte asemenea puteri va fi cu siguranta o performanta uriasa pentru fotbalul romanesc, o reusita ce nu va fi uitata niciodata si pentru care actorii principali vor primi recunostinta valorii atat de contestate pana acum.

O infrangere cu Olanda si pierderea calificarii i-ar face pe multi sa-l invoce pe "daca" in propozitia cu penaltyul ratat de Mutu si ar aduce peste sufletele tuturor microbistilor romani o adiere de tristete si oarecum frustrare pentru faptul ca desi am fost egalii campioanei si vicecampioanei mondiale nu am reusit sa mergem mai departe la Euro.

Chiar daca nu mai avem vantul si terenul de la Constanta si nici pe Goian sau Radoi, nationala Romaniei are toate sansele de a reusi "imposibilul prezis de multi". Franta si Italia au iesit pe usa din spate in duelurile cu olandezii, dar noi, romanii, am iesit pe primele pagini ale ziarelor dupa rezultatele bune din meciurile cu francezii si italieni.

Tricolori, calificati Romania in sferturi!
Puteti!

La EURO, gazonul se schimba intr-o zi

Astazi, organizatorii Campionatului European au mai dat o lectie de profesionalism. Afectat de ploile din ultima vreme, gazonul stadionului St. Jakob-Park a trebuit schimbat pentru ca meciurile din fazele superioare ale competitiei, ce erau programate pe acest stadion, sa se poata desfasura in conditii normale.

Intr-o singura zi, organizatorii EURO 2008 au schimbat in intregime gazonul care acum este gata sa gazduiasca meciurile exact asa cum ele au fost stabilite de la bun inceput.
Si in Romania anumite echipe au fost nevoite sa-si modernizeze suprafata de joc, dar din pacate acest lucru le-a obligat sa joace jumatate de sezon pe un alt stadion. Pana acum nu ne pricepeam sa-i criticam si pentru astfel de proceduri, dar vazand rapiditatea cu care s-au miscat adevaratii profesionisti ar trebui sa ne intrebam de ce nu se poate si la noi.

Cu siguranta, sa fim corecti, vechimea stadioanelor din Romania a impus modificarea totala a campului de joc, dar si asa 7-8 luni de zile sunt prea multe pentru o schimbare de gazon. Poate n-ar trebui sa ne mai mire nimic si eventual ar trebui sa asteptam si noi un turneu final pentru a beneficia de cate o modificare de gazon, nu?

EURO 2008/ Romania-Italia 1-1/ Egali cu campioana mondiala

De mult timp nu am mai vazut o nationala a Romaniei care sa joace de la egal la egal cu o echipa intr-adevar puternica. Italia, campioana mondiala, nu a fost cu nimic mai presus decat jucatorii nostri, pastrand proportiile unor executii personale ale lui Toni, Pirlo sau Del Piero.

Imnul, mai asteptat ca fluierul de final

Dupa emotia pe care am trait-o la debut in momentul intonarii imnului national, iata ca astazi a sosit din nou momentul in care sa ne ridicam in picioare, sa ne amintim de gestul lui Hagi-preluat acum de noua generatie- si sa strigam alaturi de tricolori "Desteapta-te romane!". Si s-au desteptat. Au mentinut ritmul impus si au raspuns cu fotbal la fotbal.

Diferente..

Daca in primul meci am preferat sa luam pulsul jocului, sa nu riscam un inceput cu stangul in competitie si sa ne multumim cu un rezultat de egalitate, in aceasta seara Romania a fost o alta echipa. Accidentarea lui Radoi l-a fortat pe Piturca sa riste mai devreme decat isi planuise, dar tot raul parca a fost spre bine. Plusul adus de Dica in jocul nationalei a contat, reusind in momentele dificile sa pasam si sa pastram balonul in posesie. Nu am mai fost totusi la fel de exacti in defensiva, dar nu am intalnit un adversar atat de previzibil cum a fost Franta, italienii abuzand de centrari in forta asupra careului nostru si incercand la maxim concentrarea fundasilor romani.

Gol.. si iarasi gol

Dupa 8 ani de zile ne-am bucurat la o reusita a Romaniei la un turneu fina. Si ce reusita!!! Contra Italiei. Certat de Piturca si destul de palid in joc pana in acel moment, Mutu a profitat de greseala lui Zambrotta si l-a executat pe Buffon. 1-0 si Romania a avut in acel moment cei mai putini oameni cu picioarele pe pamant. Am sarit de bucurie si am strigat alaturi de Mutu si de restul tricolorilor. Extaziati de golul inscris a fost de ajuns un singur moment de neatentie in aparare, iar italienii au profitat si au egalat. 1-1. Revenim cu picioarele pe pamant, dar totusi speram intr-o victorie.

Penaltyul care a adus tristetea

Obsedati de grija pentru arbitraj, comentand in permanenta fiecare decizie a arbitrilor de la fiecare calificare, astazi a sosit momentul in care arbitrul sa ne ofere o sansa uriasa. Penalty! Un penalty pe care nici Niculae nu l-a cerut, l-am primit. In fractiunile de secunda care au despartit dictarea penaltyului cu executarea acestuia ne-am adus aminte de golul inscris de Ganea tot din penalty, in meciul cu Anglia. Asteptandu-ne la o scarita, dar totusi gandind ca miza este prea mare pentru ca Mutu sa aleaga o astfel de rezolvare-care pe urma s-ar fi dovedit una mai buna- Adrian Mutu a ales sa traga in forta si pe centru. Buffon a mai demonstrat inca o data ca este un portar de clasa si ca banderola purtata pe brat nu este data doar de varsta sau vechime in lot.

Un punct trist, dar de mare folos

In mintea tuturor se deruleaza fiecare pas al lui Mutu pana la minge si parada pirtarului italian. Aceasta secventa ne va urmari pana la meciul cu Olanda si va ramane ca un moment extrem de important care a despartit Romania de o calificare certa, de o calificare cu emotii, sau-sa speram ca nu-de eliminare.
Fotbalul este imprevizibil si ne-a mai demonstrat acest lucru inca o data. Nu ne asteptam sa primim penalty si poate nici ca Mutu sa rateze. Dar poate ca asa este sortit sa li se intample jucatorilor mari.. sa rateze loviturile de la 11 metri in momente dificile. Ne-au demonstrat-o si Beckham, Cristiano Ronaldo, iar acum Adrian Mutu.

"ZIUA ROMANIEI"

Dragi romani,

Astazi, nationala de fotbal a Romaniei, va disputa al doilea meci de la Campionatul European si trebuie sa o sustinem asa cum se cuvine. Speram ca la stadion jucatorii sa se bucure de aceeasi sustinere de care au avut parte si in meciul de debut cu Franta, atunci cand o mare galbena i-a incurajat din primul pana in ultimul minut.

Orele se scurg tot mai greu, iar in momentul in care scriu acest text mai sunt aproximativ 6 ore pana cand baietii nostri vor intona din nou imnul tarii. Indiferent ca vom alege sa ne aparam, la fel ca in prima partida, sau daca vom incerca sa-i surprindem pe italieni atacand din primele minute, trebuie sa fim alaturi de jucatorii nostri. Egalul cu Franta ar pali in cazul in care am iesi infranti din lupta cu Italia si tocmai de aceea, tricolori, jucati cu aceeasi ardoare si cu aceeasi determinare. Doar asa putem invinge, doar asa putem sa devenim mari.

Multa bafta, baieti!

EURO 2008/ Grecia-Suedia 0-2

GRUPA D - Grecia-Suedia 0-2 ('66 Ibrahimovic, '72 Hansson)

Campiaoana Europeana in 2004, Grecia nu a izbutit sa porneasca cu dreptul la EURO 2008. Desi au plecat cu sansa a doua in aceasta partida, grecii nu s-au dat usor la o parte din fata suedezilor, practicand acelasi joc deloc placut ochiului cu care au castigat si in 2004.

Ocaziile de joc au intarziat sa apara, meciul neputand fi comparat cu intalnirea dintre Spania si Rusia din aceeasi grupa, meci incheiat cu scorul de 4-1 in favoarea spaniolilor.

Charisteas a luat cel mai rapid cartonas galben al Europeanului. Se intampla in primele secunde de joc, cand din prea multa dorinta de a recupera balonul, a nimerit doar picioarele unui suedez. Prima faza periculoasa l-a avut in prim-plan pe acelasi Charisteas, care a sutat puternic, dar fara rezultat.

Prima faza de poarta a suedezilor a avut loc in minutul 33 atunci cand Ibrahimovic si-a facut simtita prezenta cu o lovitura inselatoare de cap, cazuta pe plasa portii veteranului Nikopolidis.

Karagounis a dat cu piciorul unei bune ocazii pentru greci, atunci cand in loc sa-i paseze lui Katsouranis a preferat sa traga de doua ori, in aceeasi faza, neobtinand nimic notabil.

Ibrahimovic a deschis scorul in minutul 66 cu o superba executie care ii da sperante la participarea in topul celor mai frumoase goluri ale turneului final. Cazuti, grecii nu au putut sa raspunda iuresului suedez si au mai incasat un gol. Dupa ce in prima faza Nikopolidis a reusit sa respinga, mingea a fost inaltata spre poarta grecilor, iar profitand de o grava neintelegere, Hansson a impins balonul in poarta.

2-0 si fotbalul ne demonstreaza ca ulciorul nu merge de multe ori la apa, Grecia pierzand desi a evoluat la fel ca la Europeanul din 2004.

EURO 2008/ Olanda-Italia 3-0

GRUPA C - Olanda-Italia 3-0 ('26 Van Nisterlooy, '31 Sneijder, '80 V. Bronckhorst)

Ultimul meci de astazi al grupei C, din care face parte si nationala Romaniei, dintre Olanda si Italia, s-a terminat cu victoria categorica a "portocalei mecanice", scor 3-0. Trupa lui Van Basten se anunta drept principala favorita la castigarea "grupei de foc", aratand un joc ofensiv care a pus in mare dificultate apararea campioanei mondiale, Italia.

EDITORIAL/ "Mutule, transforma lacrimile in bucurie!"

Tocmai acum, in momentul in care aveam atata nevoie de concentrarea maxima a lui Mutu, inainte de debutul la Campionatul European, inainte de meciul de care ar putea atarna viitorul acestei generatii, da!, tocmai acum s-au abatut nori negri deasupra omului de la care asteptam cel mai mult.

Mintea ii zboara la suma imensa pe care va trebui sa o dea celor de la Chelsea, iar inima plange dupa persoana care era langa el atunci cand invata sa dea cu piciorul in minge. Clipele pe care le traieste atacantul nostru sunt grele, foarte grele, iar meciul in care 22 de milioane de romani asteapta o sclipire din partea lui este si mai greu, dar nu imposibil.

Bucuria calificarii nationalei dupa 8 ani la un turneu final, bucuria de a deveni tata pentru a treia oara, bucuria produsa de sezonul extraordinar avut la Fiorentina, toate acestea ne dadeau sperantele si ne puneau toate bazele in Adrian Mutu. Traim acum cu gandul ca “Il Fenomeno” poate trece si peste aceste intamplari nefericite ce s-au napustit exact in cel mai nefericit moment cu putinta exact asa cum a trecut si dupa scandalul din Anglia.

Un necaz nu vine niciodata singur, iar problemele lui Mutu nu s-au oprit dupa aflarea faptului ca toata cariera de fotbalist nu-i va fi de folos in a plati suma ceruta de Chelsea drept despagubire. A urmat cumplita veste a disparitiei bunicii sale, cea alaturi de care a copilarit si cu care, de mana, a lovit pentru prima data mingea pe care acum o mangaie cum nimeni n-o poate face.

Adrian, toata Romania e alaturi de tine! Tu esti singurul care poti transforma lacrimile de tristete in lacrimi de bucurie.

Inscrie pentru bunica ta, invinge pentru Romania!!!