UPDATE: Arsenal-Barcelona 2-1 // Am avut dreptate, numai că doar în repriza a doua repriză, atunci când Wenger a ordonat contraatacurile şi a strâns jocul la centru. Plus că mi-a ieşit şi pontul de peste 2,5 goluri :)
Ţinând cont că prima manşă se va juca în Anglia, elevii lui Guardiola vor dori neapărat să marcheze cel puţin o dată în poarta tunarilor. Şi de aici vor începe problemele pe care Arsene Wenger va trebui să le rezolve. În primul rând, concepţia tuturor ar fi aceea că în faţa Barcelonei ar trebui să te aperi. Vezi exemplul lui Inter. Numai că lumea uită că Inter a câştigat cu 3-1 în faţa propriilor suporteri. Să înscrii de trei ori în poarta Barcelonei necesită o anumită pregătire tactică şi, bineînţeles, calitate din partea jucătorilor.
Aşadar, pentru a avea o şansă de calificare, Arsenal trebuie să înscrie de cel puţin două ori. Un orice alt rezultat va fi cu totul prost pentru echipa engleză. Totuşi, veţi spune că ar exista posibilitatea unei victorii a puştilor lui Wenger cu 1-0. Ar fi practic un 0-0, dar care ar enerva teribil forţa catalană de pe Camp Nou. Arsenal suferă în apărare, practic niciodată nu au stat prea bine la acest capitol, iar acest lucru îl ştie şi Guardiola. Pentru a ascunde acest minus, tunarii vor trebui să aducă mai mulţi oameni în defensivă, numai că acest lucru au făcut-o mai toate echipele care au jucat contra lui Messi şi compania, iar Barca distruge tot ce prinde.
Să luăm exemplul din El Clasico. Barcelona-Real 5-0. Mourinho le-a dat mingea catalanilor şi şi-a baricadat echipa în faţa careului lui Casillas. Efect? Umilinţă totală. Sunt convins că Wenger nu va repeta această greşeală şi le va cere elevilor săi singurele lucruri cu care aceştia o pot bate pe Barcelona: agresivitate, pressing, marcaj, aglomerare în zona centrală, contraatac!
Sugestie: Messi şi Villa nu sunt niciodată periculoşi în cazul în care le dai spaţiu în margine. Ei te taxează de fiecare dată când le facilitezi intrarea din bandă în centru. Tocmai de aceea, Arsenal ar trebui să se strângă în centru şi să lase deliberat spaţii în benzi, de acolo de unde spaniolii nu pot face mare lucru. De reţinut că Barcelona înscrie rareori din centrări.
Certitudine: Barcelona va fi echipa care va controla jocul, care va avea posesia, care va puncta la impresia artistică!
PRONOSTIC FdZ: Mai mult de 2,5 goluri
Se afișează postările cu eticheta Champions League. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Champions League. Afișați toate postările
miercuri, 16 februarie 2011
marți, 4 noiembrie 2008
UCL/ Rezultate FINALE - Liga Campionilor/ Seara surprizelor
Iată rezultatele înregistrate pe cele 8 stadioane care au găzduit în această seară partide din Champions League. Clujenii au trecut pe ultimul loc în Grupa A după înfrângerea cu Bordeaux.
A fost fără doar şi poate seara surprizelor. Dacă Interul s-a împotmolit în Cipru, nici Barcelona nu a stat mai bine, terminând la egalitate, scor 1-1, întâlnirea cu elveţienii de la Basel. Chelsea a fost zdrobită de Roma, în timp ce germanii de la Werder au fost învinşi fără drept de apel, scor 0-3, de către grecii de la Panathinaikos.
Grupa A
CFR Cluj-Bordeaux 1-2 (Dani 9' | Gourcuff 6', Wendel 38')
AS Roma-Chelsea 3-1 (Panucci 34', Vucinic 48', 58' | Terry 75', )
Grupa B
Anorthosis-Inter 3-3 (Bardon 31', Panagi 45', Frousos 49' | Balotelli 13', Materazzi 44', Cruz 80')
Werder Bremen-Panathinaikos 0-3 (Mantzios 58', Karagounis 68', Tziolis 83')
Grupa C
Barcelona-Basel 1-1 (Messi 62', Derdiyok 82')
Sporting-Şahtior 1-0 (Derlei 73')
Grupa D
Liverpool-Atl.Madrid 1-1 (Gerrard 90+2' | Rodriguez 37')
O.Marseille-PSV 3-0 (Kone 30', Niang 63', 71')
A fost fără doar şi poate seara surprizelor. Dacă Interul s-a împotmolit în Cipru, nici Barcelona nu a stat mai bine, terminând la egalitate, scor 1-1, întâlnirea cu elveţienii de la Basel. Chelsea a fost zdrobită de Roma, în timp ce germanii de la Werder au fost învinşi fără drept de apel, scor 0-3, de către grecii de la Panathinaikos.
Grupa A
CFR Cluj-Bordeaux 1-2 (Dani 9' | Gourcuff 6', Wendel 38')
AS Roma-Chelsea 3-1 (Panucci 34', Vucinic 48', 58' | Terry 75', )
Grupa B
Anorthosis-Inter 3-3 (Bardon 31', Panagi 45', Frousos 49' | Balotelli 13', Materazzi 44', Cruz 80')
Werder Bremen-Panathinaikos 0-3 (Mantzios 58', Karagounis 68', Tziolis 83')
Grupa C
Barcelona-Basel 1-1 (Messi 62', Derdiyok 82')
Sporting-Şahtior 1-0 (Derlei 73')
Grupa D
Liverpool-Atl.Madrid 1-1 (Gerrard 90+2' | Rodriguez 37')
O.Marseille-PSV 3-0 (Kone 30', Niang 63', 71')
UCL/ Fierbe Clujul! E marţi, e Champions League!
Francezii de la Girondins de Bordeaux vor face cunoştinţă, în această seară, cu atmosfera de la Cluj în partida ce va avea un rol important în vederea unei viitoare calificări în primăvara Ligii Campionilor.După ce au învins, în tur, graţie autogolului lui Cadu, jucătorii lui Laurent Blanc promit că vor repeta istoria din Franţa şi vor răpune din nou campioana României.
Ce va fi vom afla cu începere de la ora 21:45, atunci când se va da startul confruntării dintre CFR Cluj şi Bordeaux.
Iată toate partidele care se vor disputa în această seară în cea mai importantă competiţie a cluburilor:
Grupa A
CFR Cluj-Bordeaux
AS Roma-Chelsea
Grupa B
Anorthosis-Inter
Werder Bremen-Panathinaikos
Grupa C
Barcelona-Basel
Sporting-Şahtior
Grupa D
Liverpool-Atl.Madrid
O.Marseille-PSV
miercuri, 17 septembrie 2008
Ponturi/ Liga Campionilor/ Azi, 17 septembrie
Ieri, din păcate, am nimerit doar 3 pronosticuri din cele 8 partide, dar sperăm ca măcar astăzi să fim mai aproape de 100%. Totuşi nu suntem deloc supăraţi că ne-a scos CFR-ul, din contră. Şi în această zi Liga Campionilor ne propune 8 partide de cel mai înalt nivel, printre care şi meciul Stelei cu Bayern. Iată cum vedem noi meciurile programate în această seara.GRUPA E
Celtic-Aalborg 0-0 - Pronostic 1 - Greşit
Manchester-Villareal 0-0 - Pronostic 1 - Greşit
GRUPA F
Steaua-Bayern 0-1 - Pronostic 1X - Greşit
Lyon-Fiorentina 2-2 - Pronostic 1 - Greşit
GRUPA G
Dinamo Kiev-Arsenal 1-1 - Pronostic 2 - Greşit
Porto-Fenerbahce 3-1 - Pronostic 1X - CORECT
GRUPA H
Juventus-Zenit 1-0 - Pronostic 1 - CORECT
Real-BATE 2-0 - Pronostic 1 - CORECT
P.S: Aşa cum v-am obişnuit vom da şi "plusurile" referitoare la numărul de goluri. Steaua-Bayern, Real-BATE şi Juventus-Zenit sunt meciurile pe care noi le credem cu şansele cele mai mari pentru marcarea multor goluri.
marți, 16 septembrie 2008
Ponturi/ Liga Campionilor/ Azi, 16 septembrie
Discuţiile pe marginea pronosticurilor oferite înaintea unor partide sunt reluate astăzi, cu ocazia începutului noului sezon de Champions League. Vă aşteptăm să analizăm împreună partidele din această seară, pentru ca la final să vedem cine a prins mai multe pronosticuri.Succes :)
Grupa A
AS Roma-CFR Cluj 1-2 - Pronostic 1 - Greşit
Chelsea-Bordeaux 4-0 - Pronostic 1 - CORECT
Grupa B
Panathinaikos-Inter 0-2 - Pronostic 2 - CORECT
Werder Bremen-Anorthosis 0-0 - Pronostic 1 - Greşit
Grupa C
Brcelona-Sporting 3-1 - Pronostic 1 - CORECT
Basel-Şahtior 1-2 - Pronostic 1X - Greşit
Grupa D
Marseille-Liverpool 1-2 - Pronostic X - Greşit
PSV-Atletico MAdrid 0-3 - Pronostic 1X - Greşit
Cam aşa am vedea noi desfăşurarea partidelor din această primă etapă a Ligii Campionilor. Cu siguranţă vor exista şi păreri diferite, tocmai de aceea suntem curioşi ce pronosticuri aveţi voi.
P.S: În plus de ceea ce am dat mai sus, cred că în partidele Roma-CFR (CORECT), Barcelona-Sporting(CORECT) şi Werder-Anorthosis(Greşit) vom avea parte de peste două goluri.
luni, 15 septembrie 2008
UCL/ Mutu nu se sperie de atmosfera din Ghencea
Atacantul clubului Fiorentina, Adrian Mutu, a declarat că nu se teme de modul în care va fi primit la meciul din Ghencea, ci, din contră, ostilitatea de care ar putea avea parte în disputa cu roş-albaştrii îl va face să-şi dorească şi mai mult să câştige.
„Nu are de ce să-mi fie frică de reacţia publicului din Ghencea. Vin să-mi fac treaba, să joc bine şi să marchez. Nu mă interesează dacă mă va fluiera tot stadionul din primul minut. Nu joc pentru România, joc pentru Fiorentina! Din contră, mă va ambiţiona şi mai mult... Nu m-am intimidat cînd m-au fluierat 80.000 de fani la Roma şi-mi spuneau să mor”, a declarat decarul echipei din Florenţa pentru Fanatik.
„Briliantul” îi exclude pe elevii lui Marius Lăcătuş din calculele pentru calificarea mai departe în Champions League, considerând chiar că steliştii vor termina grupa pe ultima poziţie a clasamentului. „Favorite sunt Bayern şi Lyon, dar atât noi cât şi Steaua o să ne jucăm şansa şi o să încercăm să producem surpriza. Pe hârtie, noi şi Steaua ne vom bate pentru locul trei, dar în teren lucrurile vor sta altfel. Fiorentina şi Bayern vor merge mai departe. Nu cred că steliştii vor prinde locul trei, dar puncte vor face, sigur”, a fost părerea lui Mutu.
Aruncând o privire şi în grupa campioanei României, CFR Cluj, fotbalistul nu-i acordă nicio şansă echipei ardelene şi este dezamăgit de faptul că Ioan Andone a fost demis de la echipă după ce a câştigat campionatul şi cupa. „Grupa CFR-ului nici nu mai e nevoie să o comentez. În schimb m-a surprins demiterea lui Andone. Mi se pare foarte ciudat şi lipsit de tact. Lui Andone, trebuiau să-i facă, dacă nu o statuie, măcar să-i fi pus un poster în incinta stadionului”, a declarat Mutu.
sursă text: Antena3/Sport
„Nu are de ce să-mi fie frică de reacţia publicului din Ghencea. Vin să-mi fac treaba, să joc bine şi să marchez. Nu mă interesează dacă mă va fluiera tot stadionul din primul minut. Nu joc pentru România, joc pentru Fiorentina! Din contră, mă va ambiţiona şi mai mult... Nu m-am intimidat cînd m-au fluierat 80.000 de fani la Roma şi-mi spuneau să mor”, a declarat decarul echipei din Florenţa pentru Fanatik. „Briliantul” îi exclude pe elevii lui Marius Lăcătuş din calculele pentru calificarea mai departe în Champions League, considerând chiar că steliştii vor termina grupa pe ultima poziţie a clasamentului. „Favorite sunt Bayern şi Lyon, dar atât noi cât şi Steaua o să ne jucăm şansa şi o să încercăm să producem surpriza. Pe hârtie, noi şi Steaua ne vom bate pentru locul trei, dar în teren lucrurile vor sta altfel. Fiorentina şi Bayern vor merge mai departe. Nu cred că steliştii vor prinde locul trei, dar puncte vor face, sigur”, a fost părerea lui Mutu.
Aruncând o privire şi în grupa campioanei României, CFR Cluj, fotbalistul nu-i acordă nicio şansă echipei ardelene şi este dezamăgit de faptul că Ioan Andone a fost demis de la echipă după ce a câştigat campionatul şi cupa. „Grupa CFR-ului nici nu mai e nevoie să o comentez. În schimb m-a surprins demiterea lui Andone. Mi se pare foarte ciudat şi lipsit de tact. Lui Andone, trebuiau să-i facă, dacă nu o statuie, măcar să-i fi pus un poster în incinta stadionului”, a declarat Mutu.
sursă text: Antena3/Sport
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
