joi, 20 octombrie 2011

Maccabi-Steaua 5-0: Analiza incompetenţei

Steaua lui Ilie Stan a fost măcelărită la Haifa. Cele cinci goluri au intrat precum cuţitele in inima roş-albaştrilor, curmând orice speranţă europeană în acest sezon. Despre cum s-a pierdut acest joc încă din secunda întâi vorbim pe larg în cele ce urmează.

4-2-4, sinuciderea lui Stan

Ilie Stan a crezut că a juca ofensiv înseamnă a-ţi arunca toţi atacanţii din primul minut în echipă. FALS şi FATAL. Mai ales când oamenii pe care îi alegi să aducă superioritatea pe benzi n-au nimic în comun cu fişa postului, iar atacanţii disponibili nu sunt la nivelul în care îţi pot decide o partidă printr-o individualitate.

Latovlevici, singura notă de trecere din apărare




Cu Brandan suspendat, steliştii au început cu Martinovici, Iliev, Geraldo şi Latovlevici pe linia de fund. Sârbul ne-a mai demonstrat încă o dată că doar Bănel mai putea compensa cu dăruirea, dar şi că postul său nu e pe bandă. Iliev a bifat cel mai prost meci din carieră, greşind poziţionarea în situaţii critice, şi, poate, cea mai stupidă eliminare. Geraldo nu seamănă deloc cu cel pe care l-am văzut sezonul trecut şi, paradoxal, care l-a impresionat şi pe Mihai Stoica. Latovlevici a vrut mult, dar fără un mijlocaş capabil nu poţi face mai multe.

Bourceanu - CATASTROFĂ, DEZASTRU, DEZILUZIE

Dacă mai găsiţi alte sinonime, atunci toate s-ar potrivi pentru Bourceanu. E rigid de când a venit la Steaua şi numai Gigi Becali îl vede drept un CĂPITAN şi un transfer reuşit. În acest meci a greşit majoritatea paselor, iar dintr-o eroare de-a sa a ieşit faza eliminării lui Iliev. Un mijlocaş defensiv este, prin natura postului, omul care trebuie să ofere siguranţă şi echilibru în joc. Bourceanu a fost moale, nesigur, mereu cu pasă în spate, nedemn de a purta pe braţ banderola. Măcar nu în acest meci.

Colegul de la centrul terenului, Bicfalvi, a reuşit să iasă în prim-plan doar în momentul eliminării, iar asta spune mult despre modul în care Eric a evoluat, atât în această partidă cât şi în ultimii ani din carieră. ZERO!

Fraţii Costea - BUNI şi CAPABILI... doar ÎN MINTEA LUI MITITELU

Eroarea fundamentală făcută de Ilie Stan a fost introducerea din primul minut al lui Florin şi Mihai Costea. Dacă făceau cuplu în atac, atunci era bine, dar Stan s-a sinucis folosindu-i pe benzi. Acolo, cei doi Costea au stricat absolut toate mingile (vezi Mihai) sau nu s-au văzut deloc (vezi Florin). După cum evoluează, ei sunt ţepele sigure pe care Becali şi le-a luat în acest sezon.

Tatu, acceptabil - Nikolici, slab

Atacul stelist a fost lipsit de mijloc. Iar atunci când mijlocaşii nu te ajută tu, ca atacant, devii zero în momentul în care nu ai o valoarea excepţională. Tatu nu e Messi, iar Nikolici nu e nici măcar Victoraş Iacob. Brazilianul s-a zbătut, a driblat, dar a pierdut baloane din dorinţa de a trage echipa după el. Nikolici s-a mulţumit să alerge când după baloane când cu balonul la picior în zone izolate. Muncă în folosul comunităţii, dar nu steliste.

Stanca, ghinionistul de serviciu

Despre Răzvan Stanca nu pot să spun decât că sunt convins că îşi dorea ca Tătăruşanu să fie apt pentru acest meci.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu