sâmbătă, 1 octombrie 2011

Altă ligă, acelaşi Iancu

Marian Iancu face ce face, dar iese în prim plan chiar şi din liga secundă. După ce a urlat la toate posturile TV despre retrogradarea fără motiv a echipei sale, l-a ameninţat pe Mircea Sandu şi a avut numeroase dispute cu diverşi oameni din fotbal, patronul lui Poli Timişoara revine cu o nouă ieşire de proporţii.
De data aceasta, principalii vizaţi sunt proprii fotbalişti. Astfel, după 0-0 în derby-ul Banatului, cu cei de la UTA, Iancu nu numai că-şi desfinţează jucătorii, ci îi şi ameninţă că îi dă în judecată.

"Nesimţire crasă a doi, trei fotbalişti. N-au nimic în comun cu respectul faţă de de sport, de competiţie. Pe doi jucători am să-i dau în judecată şi am să le cer daune toţi banii încasaţi"
Mai mult decât atât, Iancu trimite câteva sfaturi şi către banca tehnică a echipei sale, îndemnându-l pe antrenorul Velcea să urmeze exemplul lui Sir Alex Ferguson. Nu, nu în ceea ce priveşte cariera extraordinară a acestuia. Sfatul este altul: să arunce cu scaunele după jucători. Dar, din câte ştiu eu, Ferguson a aruncat cu ghetele. Parcă ....

Vă întrebaţi care sunt cei doi fotbalişti vizaţi? Chiar vedetele echipei, jucătorii cu cele mai mari salarii, care nici de-ai naibii nu au vrut să se transfere în altă parte, adică Goga şi Sepsi.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu