sâmbătă, 27 septembrie 2008

Avancronică/ Vaslui-Urziceni: Confruntarea de Cupa UEFA (19:00)

După ce au pierdut, etapa trecută, poziţia de lider, jucătorii antrenaţi de Dan Petrescu promit să-şi ia revanşa în meciul contra celor de la Vaslui. Cum şi Vasluiul a fost învinsă în runda a opta de către Timişoara, meciul va fi unul decisiv pentru cele două formaţii în vederea îndeplinirii obiectivului calificării într-o cupă europeană.

Tehnicianul moldovenilor, Viorel Hizo, a declarat la conferinţa de presă de dinaintea partidei că pentru echipa sa urmează o perioadă foarte grea, incluzând partida cu Unirea, confruntarea din Uefa cu Slavia şi apoi meciul cu FC Braşov. „Obiectivul este unul foarte clar, dorim să ne calificam în grupele Cupei UEFA. Echipa este gata să obţină această performanţă, în premieră pentru Vaslui. Până atunci, avem un meci cu o echipă puternică, Unirea Urziceni. FC Vaslui şi Unirea Urziceni sunt două echipe care se aseamană ca dăruire în joc şi determinare. Aşteptăm ca publicul să fie alături de noi, ca împreună să obţinem o victorie foarte importantă în campionat, mai ales că venim după două înfrângeri, în faţa unor echipe care nu au fost mai bune decât noi”, a spus „Dulăul”.

Managerul general al Unirii, Mihai Stoica, vede în echipa lui Hizo principalul contracandidat la ocuparea unei poziţii de Cupa Uefa, considerând că meciul de la Vaslui va fi unul extrem de disputat în care va fi posibil orice. „Sâmbătă avem un meci extrem de dificil. În opinia mea, FC Vaslui este una dintre cele mai bune echipe din Liga I. Dintre cele 18 echipe, Vasluiul a avut cel mai greu program în acest început de campionat şi totuşi se află în plutonul fruntaş. Are cea mai bună linie de mijloc din România şi asta se vede în fiecare meci. Este o partidă importantă pentru noi, având în vedere că este principala contracandidată pentru un loc de Cupa UEFA. Ştim că au câţiva jucători absenţi, dar ăsta nu este un avantaj pentru noi, pentru că avem şi noi 3 jucători pe care nu îi vom putea folosi. Nu se pune problema să spunem că suntem obosiţi după meciul din UEFA. Nu este o scuză. Şi dacă ar fi, Vasluiul are patru-cinci meciuri jucate în plus faţă de noi”, a declarat MM.

Echipa patronată de Adrian Porumboiu ocupă, după opt etape, locul şase, obţinând 15 puncte. Unirea se află pe poziţia a treia, cu 18 puncte, iar în cazul unei victorii în faţa Vasluiului, ar trece pe a doua treaptă a clasamentului.

Formaţii probabile:

FC VASLUI:

Kuciak - P.Jovanovici, Buhus, Panait, Hugo Luz - Ljubinkovici, N'Doye, Genchev, Aliuţă - N.Jovanovici, Temwanjira
Antrenor: Viorel Hizo

UNIREA URZICENI:

Arlauskis - E.Nicu, Galamaz, Mehmedovici, Bordeanu - Mara, Apostol, T.Bălan, Brandan - Onofraş, Bilaşco
Antrenor: Dan Petrescu

Partida dintre Vaslui şi Unirea, arbitrată de către Ovidiu Haţegan, se va disputa sâmbătă, 27 septembrie, cu începere de la ora 19:00, şi va fi transmisă de postul GSP TV.

sursă text: Antena3/Sport

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu